Despre ¨Povestea târfelor mele triste¨

Aceasta nu este o recenzie, ci pur și simplu impresiile mele despre prima (spre rușinea mea) carte de Gabriel Garcia Marquez pe care am citit-o. Nu și ultima.

Cărțulia asta mi-a făcut greață (nu e un diminutiv peiorativ ci strict legat de dimensiunile cărții). Da, greață. Nu îmi amintesc încă să fi simțit asta vreodată de la prima la ultima pagină. Poate asta a și fost intenția autorului.

Personajul său principal e un bărbat de 90 de ani, urât, cu aere de om rafinat, extrem de ancorat în materialitatea și carnalitatea lumii. Nu îmi place casa lui veche și prăfuită, nu îmi place rutina lui zilnică, și poate tinerețea din mine se tulbură la bătrânul ăsta ce se credea veșnic tânăr și care îi reamintește că mergem cu toții în aceeași direcție.

Omul ăsta care nu a făcut niciodata dragoste cu o femeie fără să o plăteasca oare poate exista în realitate? Se poate oare să trăiești 90 de ani fără să te fi îndrăgostit? Imposibil de imaginat pentru cineva ca mine, care s-a îndrăgostit, curat și sfios, cam dintotdeauna.

Omul ăsta e mediocru în tot ceea ce face, și poate tocmai din cauza faptului că ăi lipsește motivația dragostei. Dar se îndrăgostește la 90 de ani, de o copilă minoră, pe care nu o vede decât dormind, dar pentru a cărei prezență trebuie să plătească. Dar sentimentele lui îl transformă. Trăiește într-un dulce delir, face eforturi nemaiștiute de el pentru a-și satisface iubirea. Cât de proști și de nesăbuiți sunt oamenii când se îndrăgostesc!

Nu pot să înțeleg ce e acel lucru care ma face să mă simt dezgustată la imaginea bătrânului îmbrățișând copila goală, adormită. Doar omul ăsta nu e bătrân pe dinăuntru. E mai tânăr decât oricând…

Singurele paragrafe care m-au făcut să mă simt liniștită, care mi-au dat fiorul unui nou început și care au îmbrăcat totul într-o lumină împăciuitoare de happy ending au fost ultimele, când am uitat că el e bătrân și când am crezut pentru câteva rânduri că poate va fi posibil să trăiască pentru totdeauna, pentru că s-a îndrăgostit.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Despre ¨Povestea târfelor mele triste¨&8221;

  1. ce mi-a plăcut cum ai adăugat … *care m-am îndrăgostit curat și sfios… *
    a fost ca un cântec, a fost ca o muzică bună (prefer folk!) pentru urechile mele care au primit atât de multe informații jenante. felicitări pentru stil.
    în seara aceasta am intrat pe la tine și te-am redescoperit, chiar că ai neuroni! 🙂
    și chiar decizia de a fi socială este o dovadă că gândești mai presus de orice.
    să ai parte de zile frumoase și să îți găsești prieteni adevărați.
    cu drag. 🙂

    Apreciază

  2. Ai citit „Dragostea in vremea holerei”? E o carte frumoasa, care te va gadila usurel la coardele cele mai sensibile, care te va tine mereu in suspans. Starea cu care asociez cartea e melancolia. Clar. Sa o citesti daca vei avea ocazia / timpul / disponibilitatea.

    Apreciază

    1. Andreea, mi-a fost recomandata si e pe lista aceea lunga si prin care imi fac carare cu greu. Of cotidianul asta plin de de toate ma lasa obosita seara cand vreu sa citesc. Asta e pe o noua lista – de lucruri ce vreau sa le schimb: sa imi fac mai mult timp pt citit.:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s