Din „noroiul” timpului

Azi mi-am amintit cu amuzament de un obiect pe care nu l-am mai văzut din adolescenţă, când mai petreceam timp la bunici la tara. Obiectul în sine nu are o latura comica, dar ma amuza mecanismele aparent aleatorii din creierul meu care îmi aduc la suprafață astfel de gânduri sau imagini. Obiectul cu pricina este umila RĂZĂTOARE. Nu cea pentru ras cașcavalul sau morcovii, ci cea pentru ras noroiul de pe talpa și uneori părțile laterale ale papucilor. Mai bine zis ale bocancilor sau cizmelor de cauciuc.Nu am văzut un astfel de obiect pe tărâmurile galeze sau englezești. Noroiul e demult uitat în mediul lor rural. Noroiul ala frământat și ras-frământat de vite, bocanci, roti de car și de tractor. Ala care nu se lasă de talpa și care e carat kilometri și kilometri, îngreunându-ţi mersul, trăgându-ţi cizmele din picioare sub greutatea lui lipicioasa, pana ajungi în fata casei unde te așteaptă salvarea ta fără de care nu se cuvine sa mergi pana în pragul casei.

Ma întreb casele moderne au răzătoare? Ma gândesc ca cele de la oraș nu au. Deci ieși din mașină și intri direct în casă. Nu știu ce pierd oamenii. Rasul tinei de pe talpa. Uneori e asa de multa și de lipicioasa ca e musai sa te ții de mâner ca sa ai mai mult spor si echilibru. Datul cizmelor jos în prag, ca nu ai cum sa intri cu ele in casa – murdărești presurile. Încălțatul din nou, din când in când, pentru a merge afara si a aduna tina cu pricina si a arunca-o, ca arata urat si e asa munte de noroi ca nu mai încape omul sa se radă.

Eu cand imi fac casă in Romania, imi cumpăr musai răzătoare!

Razatoare art deco. Auzi acolo!
Razatoare art deco. Auzi acolo!