Draga conducatorule corupt

Conducătorule corupt,

De ce iți bați joc de națiunea română, din care si tu faci parte, din păcate?

De ce crezi tu că tu contezi, iar noi nu?

Și tu esti doar unul din cele 22 de milioane, nu mai mult. Si tu iti faci nevoile ca si noi, faci dragoste ca si noi, te scarpini unde te mănâncă, ca si noi, plângi când iti mor părinții, ca si noi, te îmbolnăvești ca si noi. In fața unui pluton de executie glonțul te-ar penetra ca și pe noi. Pierdut pe munte, nu ai imunitate, ai muri, ca si noi.

Si atunci de ce crezi tu ca tu esti important, iar noi doar zgomot de fond?

De ce te ștergi la fund cu o națiune veche, plina de tradiții si de un spirit bogat? Noi meritam sa fim cunoscuti in lume pentru spiritul, pasiunea, cultura, inteligenta noastră si avem nevoie ca tu sa facilitezi lucrul asta.

Iti bat joc de trecut, de cei ce au luptat ca sa ne fie noua mai bine, si ne faci prezentul mizerabil si ne răpești viitorul, sansa de a fi ce putem fi.

Esti un politician rau, un cetatean rau, un părinte rau.

Ce s-a întâmplat cu idealurile tale? Mai stii? Cele care te-au făcut sa intri in politica si pe care acum le folosești ca momeala pentru cei multi da’ prosti.

Sa te ierte Dumnezeu ca poporul român nu cred ca poate.

Eu doar am zis..dar as da cu parul!

Din „noroiul” timpului

Azi mi-am amintit cu amuzament de un obiect pe care nu l-am mai văzut din adolescenţă, când mai petreceam timp la bunici la tara. Obiectul în sine nu are o latura comica, dar ma amuza mecanismele aparent aleatorii din creierul meu care îmi aduc la suprafață astfel de gânduri sau imagini. Obiectul cu pricina este umila RĂZĂTOARE. Nu cea pentru ras cașcavalul sau morcovii, ci cea pentru ras noroiul de pe talpa și uneori părțile laterale ale papucilor. Mai bine zis ale bocancilor sau cizmelor de cauciuc.Nu am văzut un astfel de obiect pe tărâmurile galeze sau englezești. Noroiul e demult uitat în mediul lor rural. Noroiul ala frământat și ras-frământat de vite, bocanci, roti de car și de tractor. Ala care nu se lasă de talpa și care e carat kilometri și kilometri, îngreunându-ţi mersul, trăgându-ţi cizmele din picioare sub greutatea lui lipicioasa, pana ajungi în fata casei unde te așteaptă salvarea ta fără de care nu se cuvine sa mergi pana în pragul casei.

Ma întreb casele moderne au răzătoare? Ma gândesc ca cele de la oraș nu au. Deci ieși din mașină și intri direct în casă. Nu știu ce pierd oamenii. Rasul tinei de pe talpa. Uneori e asa de multa și de lipicioasa ca e musai sa te ții de mâner ca sa ai mai mult spor si echilibru. Datul cizmelor jos în prag, ca nu ai cum sa intri cu ele in casa – murdărești presurile. Încălțatul din nou, din când in când, pentru a merge afara si a aduna tina cu pricina si a arunca-o, ca arata urat si e asa munte de noroi ca nu mai încape omul sa se radă.

Eu cand imi fac casă in Romania, imi cumpăr musai răzătoare!

Razatoare art deco. Auzi acolo!
Razatoare art deco. Auzi acolo!

Vreau sa fiu popular

Oameni fiind, dorim sa fim acceptati, placuti, iubiti. Ca adolescenti, incercam sa ne integram prin aderarea la anumite tendinte, chestii la moda, atitudini sau comportamente. Presiunea sociala face multe „victime” – unii se apuca de fumat, altii de droguri, altii renunta la a avea o personalitate distincta pt ca isi doresc sa apartina unui grup. Toate astea din dorinta de a fi placuti de cei din jur. Toate acestea fiind condamnate de catre adulti sau societate, traim intr-o era in care fenomenul asta de manifesta pe o scara nemaintalnita. Facem mai orice pt niste like-uri sau noi followeri. Postam fotografii de vacanta. Facem check-in intr-o locatie selecta numai numai de-om arata destul de cool sa se minuneze lumea si sa acumulam macar vreo 30 de like-ri ca alfel nu se merita. Postam fotografii cu ce cafea bem de dimineata la o cafenea cool, ca placerea nu e in cafea si compania placuta de care ar trebui sa ne bucuram, ci in a impartasi cu cei X sute de prieteni de pe Facebook, care (surpriza!) au mai vazut o cafea la viata lor, au fost si ei in locatii selecte si destinatii exotice. Cand pozele cu masa de pranz nu mai au efectul scontat asupra audientei, schimbam foaia. Devenim filosofi. Si spre fericirea noastra, internetul abunda cu citate cu mesaje profunde. La fel de profunde precum intentiile noastre de a ne imbogati sufleteste prin a distribui vorbe de duh ca „fericirea nu e o destinatie ci o calatorie”. Ce s-a intamplat cu noi cei care citeam carti si care din intensitatea lor retineam neintentionat citate sau idei, adaugandu-le la propria bogatie sufleteasca? Noi – aceia – fie am imbatranit, fie nu suntem destul de cool pentru vremurile noastre si ne-am retras in praful vietii reale, unde tot mai putini se risca sa traiasca, preferand sa isi tasteze calea catre o societate virtuala. Acolo e mai usor sa te portretizezi asa cum ai vrea sa fi, si nu asa cum esti de fapt. Cine isi publica problemele, fricile, neajunsurile, saracia, nefericirea pe facebook? O rapida privire prin albumele „prietenilor” te face sa crezi ca viata ta este cea mai lipsita de stralucire si farmec, dar de fapt asa e? Tu cel care citesti scrisul meu si care in weekend mergi la tara sau la padure, care ai o familie frumoasa si o masina normala, tu care ii multumesti lui Dumnezeu pentru lucrurile marunte, tu pentru care prietenii adevarati sunt o comoara, tu pentru care hainele de firma nu sunt o prioritate, te rog sa nu te schimbi – viata ta nu este lipsita de stralucire si de farmec, ci de superficialitate. Mandreste-te cu asta si fi fericit in lumea reala.

Escapada de weekend

Aici in Tara Galilor, cu cat mergi mai mult spre nord sau spre vest cu atat mai pitoresc si mai „de vacanta” devine peisajul. Poate asa ni se pare noua celor ce traim in sud, langa capitala si nu departe de Anglia.

Am tras o fuga pana in vest sambata trecuta si am descoperit o comoara de hotel intr-o comoara de loc. Micul hotel are un aer mai mult englezesc decat galez. Te face sa te simti ca intr-o carte scrisa de Jane Austen, te transporta in timp. Fereastra cu grilaj de lemn, strajuita de masuta de ceai si flancata de grele perdele tapisate, masa de toaleta din lemn si faianta pictata, portelanurile alb-albastre, micul dejun englezesc, toate creeaza o atmosfera de liniste veche si simpla, dar si un aer de rafinament si bogatie. Ca sa nu mai vorbesc de privelistea verde.

Din felia asta spatio-temporala englezeasca ne-am indreptat catre Tenby, un orasel pescaresc, foarte popular in timpul verii gratie plajei sale in special. Mie imi plac si stradutele inguste, casele colorate, aduc un pic a spatiu mediteranean. Am fost surprinsa totusi de lipsa oamenilor pe strazi intr-o sambata seara, amintindu-mi ca intr-o astfel de seara in orasul meu natal s-ar afla mulat lumea la o plimbare pe strada, sau indreptandu-se spre o cafenea, restaurant sau un teatru.

De dimineata

Mi-a incoltit de o vreme un gand, acela de a deveni mai putin sociala virtual si mai prietenoasa in viata reala. E destul de greu sa restaurezi echilibrul asta, doar suntem oameni ocupati si in acelasi timp lenesi. In toata nebunia asta de metro, boulot, dodo nu ne prea ramane timp de socializat cu adevarat, si uneori chiar daca avem un pic de timp, ne lipseste energia. Asa ca ne pacalim cu niste like-uri, comment-uri si postari pe wall. Pe mine nu ma satisfac toate astea. Din contra ma lasa cu un gol mare in inima, acolo unde prietenii mei ar trebui sa fie. Pe vremurile BF (before facebook) distanta nu era o mare problema. Skype, yahoo, telefonul – faceau ca miile de kilometri sa nu mai insemne asa de mult. Cand auzi vocea unui prieteni si ii vezi zambetul, toate sunt mai bune si mai frumoase.
Singura dimensiune care imi place la facebook este usurinta de a posta imagini, dar asta e si unu lucru care nu imi place in acelasi timp. Imi facea mai multa placere sa primesc din cand un email frumos cu fotografii atasate, un email numai pentru mine, care imi arata ca el sau ea s-a gandit la mine. Poate ca sunt demodata dar nu voi mai posta pe facebook. In schimb imi voi suna prietenii mai des, ma voi intalni cu ei mai des, le voi scrie emailuri mai lungi.

Message

I was browsing thorugh some older emails and this is what I found:

 

Thanks for the link leading to your website.

I must say that you Romanians have got to be the people most actively interested in translating books into your mother tongue that I know of.

I think CBO Rosetta Project( www.childrensbooksonline.org) has more volunteer translators for Romanian than any other of the 40 languages we currently offer.

Given Romania’s small population, that’s really saying something about how seriously you folks take your own language and how clearly Romanian are seeking to be a players in the greater world, too.

Best luck.

Most sincerely,

Guy Chocensky, President
Children’s Books Online: The Rosetta Project
Searsport, Maine; USA