Vreau sa fiu popular

Oameni fiind, dorim sa fim acceptati, placuti, iubiti. Ca adolescenti, incercam sa ne integram prin aderarea la anumite tendinte, chestii la moda, atitudini sau comportamente. Presiunea sociala face multe „victime” – unii se apuca de fumat, altii de droguri, altii renunta la a avea o personalitate distincta pt ca isi doresc sa apartina unui grup. Toate astea din dorinta de a fi placuti de cei din jur. Toate acestea fiind condamnate de catre adulti sau societate, traim intr-o era in care fenomenul asta de manifesta pe o scara nemaintalnita. Facem mai orice pt niste like-uri sau noi followeri. Postam fotografii de vacanta. Facem check-in intr-o locatie selecta numai numai de-om arata destul de cool sa se minuneze lumea si sa acumulam macar vreo 30 de like-ri ca alfel nu se merita. Postam fotografii cu ce cafea bem de dimineata la o cafenea cool, ca placerea nu e in cafea si compania placuta de care ar trebui sa ne bucuram, ci in a impartasi cu cei X sute de prieteni de pe Facebook, care (surpriza!) au mai vazut o cafea la viata lor, au fost si ei in locatii selecte si destinatii exotice. Cand pozele cu masa de pranz nu mai au efectul scontat asupra audientei, schimbam foaia. Devenim filosofi. Si spre fericirea noastra, internetul abunda cu citate cu mesaje profunde. La fel de profunde precum intentiile noastre de a ne imbogati sufleteste prin a distribui vorbe de duh ca „fericirea nu e o destinatie ci o calatorie”. Ce s-a intamplat cu noi cei care citeam carti si care din intensitatea lor retineam neintentionat citate sau idei, adaugandu-le la propria bogatie sufleteasca? Noi – aceia – fie am imbatranit, fie nu suntem destul de cool pentru vremurile noastre si ne-am retras in praful vietii reale, unde tot mai putini se risca sa traiasca, preferand sa isi tasteze calea catre o societate virtuala. Acolo e mai usor sa te portretizezi asa cum ai vrea sa fi, si nu asa cum esti de fapt. Cine isi publica problemele, fricile, neajunsurile, saracia, nefericirea pe facebook? O rapida privire prin albumele „prietenilor” te face sa crezi ca viata ta este cea mai lipsita de stralucire si farmec, dar de fapt asa e? Tu cel care citesti scrisul meu si care in weekend mergi la tara sau la padure, care ai o familie frumoasa si o masina normala, tu care ii multumesti lui Dumnezeu pentru lucrurile marunte, tu pentru care prietenii adevarati sunt o comoara, tu pentru care hainele de firma nu sunt o prioritate, te rog sa nu te schimbi – viata ta nu este lipsita de stralucire si de farmec, ci de superficialitate. Mandreste-te cu asta si fi fericit in lumea reala.

Anunțuri

Câteva lucruri pe care le-am învățat de când lucrez pentru o bancă (partea 1)

Sunt lucruri care mi-au ciobit încet sănătatea mintală. E minunat de observat cum logica uneori e o virtute rară, și bunul simț e ceva pe care cu greu îndrăznești să îl aștepți de la cineva.

– A pretinde unui client să se identifice, și pe deasupra să mai și verifici identitatea, pentru simpla securitate a finanțelor sale, e ceva care îi răpește cele mai prețioase clipe din viața lui.
– A cere unui client să meargă într-o bancă pentru a-și rezolva anumite probleme, atunci când acestea nu pot fi rezolvate prin telefon sau internet, aproape că mă face să mă simt mai prost decât a fura bomboane de la un copil
– Nimeni nu are timp să meargă la bancă să își rezolve problemele, deși atunci cand ne sună sunt acasă, și pe deasupra vezi ca sunt șomeri sau pensionari
– Bank of Scotland și Royal Bank of Scotland sunt ”același lucru”
– Ar trebui să pot răspunde la întrebări despre alte bănci, căci în definitiv sunt toate la fel
– Dacă clientul plătește penalizări, acestea mă vor îmbogăți pe mine personal
– Atunci când ceri unui client două numere din codul de securitate este ok ca el/ea să îți dea două litere, sau chiar întregul cod
– Dacă ajuți un client să reseteze o parolă, iar el/ea o uită automat te vei simți prost că îi irosești timpul, și cumva ajunge să fie vina ta
– Când întrebi daca mai poți ajuta cu ceva, este ”foarte amuzant” ca clientul să spună ”ai putea să adaugi trei zerouri la soldul contului” sau ”să îmi dai numerele corecte la loterie”. Păi daca aș avea asemenea puteri, nu le-aș folosi în interes personal? Iar unii clienți inteligenți nu realizează că atunci cănd contul e pe minus, dacă aș adăuga zerouri datoria lui ar crește. Proști dar mulți.

…Va urma…

Goana dupa vant

Cu ce greseste cineva daca nu isi doreste o cariera si nu se zdrobeste in fiecare minut al vietii sa atinga un anumit punct de satisfactie profesionala si un anumit statut social (care aduce beneficii financiare)?
De ce esti privit un pic ca un „looser” daca scopul tau in viata e de a fi fericit alaturi de familie, de a fi sanatos si de a te bucura de ceea ce viata iti ofera, fara a ravni un titlu sau un anumit salariu?

Eu mereu am crezut ca voi fi o femeie de cariera, care cariera nu am stiut niciodata, mereu mi-au placut toate si am fost pasionata de multe. Pur si simplu nu vreau sa cad in capcana vietii petrecute la serviciu, a instrainarii de familie in profitul castigurilor financiare. Eu cred ca trebuie sa existe un echilibru in toate.

Toata lumea alearga dupa bani, dar oare sunt ei toti fericiti? Daca m-ai pune sa aleg intre un salariu de zece ori mai mare, sau a-l avea pe catelul meu pentru totdeauna, nici nu as sta pe ganduri, pentru ca niciodata banii nu mi-au atins sufletul asa cum catelul asta scump mi-l mangaie in fiecare zi.

Nu condamn pe nimeni care e in cautare de cariera, ba le doresc tuturor succes! Eu pur si simplu am ajuns la o concluzie: ca daca nu e sa se intample, nu voi forta circumstantele, si voi fi mereu bucuroasa pentru ceea ce am, o familie minunata, sanatate, si doua tari care inseamna acasa!

Va pup!

Rromii din Romania

Daca e un lucru pe care sa-l fi invatat in toti acesti 20 de ani petrecuti in Romania, acesta este sa nu fac generalizari. Desi sa generalizezi poate fi distractiv si iti lasa impresia ca poti intelege mai usor lumea , rezultatul este mai degraba o gandire ingusta si rigida, care se poate transforma in prejudecata. Iar prejudecata poate avea tot felul de consecinte negative. Daca faci generalizari despre o populatie, atunci este o certitudine statistica faptul ca o mare parte din acea populatie se va comporta deferit de regula generala enuntata de tine. Spre exemplu, romanii imi spun mereu ca rromii nu stiu cum sa munceasca pamantul si nu vor sa mearga la scoala, asa ca am facut un film documentar care se cheama Mamaliga te asteapta, despre o familie rroma cu 10 copii, care lucreaza pamantul si care invata din greu ca sa mearga la scoala si la universitate.

Cand eram mici, obisnuiam mereu sa facem glume despre cat de zgarciti sunt evreii (asta se intampla cu multi ani inainte sa imi dau seama ca restul lumii facea misto pe seama noastra, scotienii, ca suntem zgarciti); despre irlandezi care erau prosti; despre italieni care erau lasi; si eram la fel de incantati sa-i consideram pe toti americanii naivi. La scoala, francezii miroseau a usturoi, germanii nu aveau simtul umorului si pana in ziua de azi nu am reusit sa scap de impresia ca rusii sunt un popor crud. Doar dupa ce am inceput sa calatoresc si am cunoscut tot mai multi oameni de diferite nationalitati, am inteles ca sa faci astfel de generalizari nu are sens.

Insa despre rromi, sau gypsies (dupa cum sunt ei cunoscuti in Marea Britanie), nu am facut generalizari atunci cand eram copil. Si asta nu fiindca am fost crescut cu simpatie fata de acest grup etnic, si nici fiindca aveam prieteni rromi, ci pur si simplu pentru ca nu aveam niciun contact cu ei. In Marea Britanie traiesc un numar estimat de 90.000 de rromi, care sunt dispersati in randul unei populatii de 62 de milioane. Nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun rrom de nationalitate britanica pana la un moment dat, cand am locuit o perioada de unul singur intr-o casa la tara. Atunci m-am trezit la usa cu doua personaje cu mutre de duri, care mi-au spus ca sunt in cautare de antichitati. Le-am vandut o veche racheta de tenis, iar tatal meu mi-a spus ca probabil venisera sa verifice casa, ca sa dea spargerea la un moment dat. Asa s-a nascut o atitudine sceptica fata de rromi, care insa nu s-a transformat in prejudecata, deoarece auzeam foarte rar despre ei. In plus, eram mai degraba curios in ceea ce-i priveste, ma intriga acea capacitatea misterioasa a lor de a-si duce viata aproape nevazuti, precum stafiile.

Martor la schimbarea Romaniei

M-am mutat in Romania in 1990 si am constatat ca oamenii erau dornici sa imi impartaseasca opiniile lor, majoritatea inteligente si interesante. Singurele opinii pe care le-am considerat socante si inacceptabile au fost cele legate de minoritatile etnice. In Tirgu Mures in 1990 (la scurt timp dupa violentele inter-etnice din acel an), am intalnit studenti romani si maghiari ale caror atitudinii unii fata de ceilalti erau atat de fanatice si pline de ura, incat mi-au adus aminte de propaganda pentru mobilizarea populatiei din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Din fericire, romanii au o capacitate remarcabila de a dezamorsa aceste tensiuni si de a gasi solutii pasnice. In 1990, jurnalistii din Vest preziceau ca Transilvania va fi divizata de un razboi interetnic de tip iugoslav – lucru care insa nu s-a intamplat. Motiv pentru care si in ziua de azi americanii continua sa refere “Modelul Transilvania” ca o poveste regionala de succes.

Una dintre schimbarile pe care le observ in Romania de azi fata de acum 20 de ani este atitudinea fata de rromi. In ziua de azi, romanii educati stiu ca este inacceptabil sa exprimi opinii rasiste fata de rromi si e greu sa gasesti acelasi nivel de prejudecata peste care dadeai pretutindeni in 1990. Oamenii sunt mai reticenti sa exprime astfel de pareri si oricine a studiat in Vest stie ca generalizarile etnice nu sunt acceptate; ti se va pune rapid o stampila de rasist. Dar nu cred ca prejudecata a disparut. Cand ajungi sa ii cunosti mai bine pe romani, dai de o fundatie adanca de prejudecati, in genul “rromii traiesc din furt si cersit… nu muncesc… nu vor sa-si trimita copiii la scoala.” Exista bineinteles si un adevar in aceste enunturi generalizatoare “ar fi naiv sa pretinzi ca niciun rrom nu este implicat in activitati ilegale” dar este complet incorect sa spui ca toti sunt.

Daca urmezi logica acestui argument “ca rromii sunt incapabili sa munceasca sau sa studieze si ca sunt genetic programati sa fure” vei ajunge rapid la concluzia ca singura solutie este sa ii deportezi (sau mai rau). Avand in vedere nivelul de prejudecata care exista in Romania fata de rromi, faptul ca lucrurile nu au degenerat in violenta, precum si lipsa unui partid care sa propovaduiasca masuri extreme (ca Jobbik in Ungaria), sunt o dovada a tolerantei poporului roman. Acum o luna stateam de vorba cu a familie incantatoare de origine romano-ungara; mama imi povestea cum satenii nu pot sa recolteze nicio cultura, fara ca tiganii sa fure totul inainte (“habar n-ai despre ce se intampla la sate”, mi-a spus ea); moment in care fiica a intervenit, spunand “ar trebuie sa-i impuste pe toti”. Ce e socant, este ca, din experienta mea cel putin, acest mod de a privi lucrurile este foarte raspandit in Romania. Si contine in el o logica teribila: daca rromii sunt programati genetic sa fure si sa insele, atunci nicio cantitate de investitii si discriminare pozitiva nu e suficienta pentru a schimba lucrurile.

Cum se nasc prejudecatile

Desi nu toata lumea cunoaste detaliile: “in jur de 35.000 de rromi au fost deportati in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial si un numar estimat de 11.000 au murit [ cred ca majoritatea romanilor au auzit de “solutia” propusa de Maresalul Antonescu pentru a rezolva asa zisa – problema a tiganilor. Amintirea deportarilor pare la fel de proaspata azi, atat in randul romanilor, cat si in cel al rromilor. Nicolae Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuti lideri de opinie ai etniei rrome, mi-a povestit recent ca mama lui era cat pe ce sa fie deportata, dar a reusit sa scape dupa ce l-a mituit pe unul dintre ofiterii de jandarmerie. “Daca nu era coruptia Romaniei”, mi-a spus el, “mi-as fi pierdut mama.” Tot Nicolae Gheorghe mi-a spus ca termenul de “tigan” a fost folosit pentru a-i identifica pe rromi la recensamantul din 1940 si ca, la un an dupa, aceiasi tigani au fost deportati. El face astfel o paralela cu recenta incercare a partidului lui Basescu de a re-introduce termenul de “tigan” (pentru a inlocui termenul oficial de “rrom”), la un an inainte de recensamant, si in contextul deportarilor din Franta. “Toate acestea raspandesc frica printre rromi, le aduc aminte de holocaust si le slabesc increderea in Guvern”, mai adauga Gheorghe.

Inteleg cat de greu trebuie sa le fie romanilor sa aiba o atitudine pozitiva fata de rromi, cand toata viata n-au avut parte decat de impresii negative. De mici, copiii romani sunt adesea intimidati cu amenintari de genul “te vand la tigani”. Poti deci trage concluzia ca generatiile mai in varsta le vor transmite celor tineri propriile prejudecati despre rromi. La scoala si la serviciu este normal sa ai o atitudine negativa fata de rromi (exista oare vreun sef care sa interzica discursul anti-rasial?). In alte tari din Uniunea Europeana media nu are voie sa defaimeze un grup etnic (desi presa britanica duce o ofensiva serioasa impotriva cersetorilor rromi veniti din alte tari). In Romania, insa, presa nu pare sa fie supusa nici unui fel de restrictii pe aceasta tema.

In cadrul emisiunilor de Revelion, cand majoritatea populatiei statea cu ochii lipiti de televizor, programul celor de la Vacanta Mare, de pe postul Antena 1, era plin de glume jignitoare la adresa rromilor. Prezenta unor astfel de emisiuni in prime time la televizor da legitimitate rasismului si sustine ideea ca toti rromi imigranti sunt escroci, cersetori si hoti. A verificat oare cineva ca acest lucru este adevarat? Avem vreo cercetare care sa sustina astfel de afirmatii? Cum ramane cu toti mestesugarii rromi care calatoresc in strainatatea? Si oare nu exista si hoti romani care traiesc in Vest?

Am renuntat de mult timp sa ma mai contrazic cu romanii pe tema etniei rrome. Cum poti sa discuti cu cineva care are o lista intreaga de povesti despre furtisagurile si inselaciunile rromilor? Se pare ca multi dintre romani isi construiesc de-a lungul anilor un adevarat dosar mental al tuturor crimelor si problemelor facute de rromi. Desi rar am intalnit oameni carora se li se fi intamplat ceva rau personal, mai toti au cate o cunostinta care a fost furata la piata sau in autobuz. Mi-e greu sa pun sub semnul intrebari astfel de declaratii, ar insemna sa-l fac mincinos pe interlocutorul meu. Si ar fi gresit sa ii spun ca minte, fiindca sunt sigur ca acest gen de incidente sunt fie adevarate, fie bazate de adevar, iar cel din fata mea crede ceea imi spune. Tot ce pot sa fac este sa incerc sa ii conving sa nu extrapoleze acest tip de experienta la toata populatia rroma. De exemplu, le spun “chiar daca din experienta ta rromi sunt necinstiti, asta inseamna ca toti sunt la fel?” De obicei raspunsurile pe care le primesc sunt mai nuantate, cum ar fi: “Avem o familie de tigani care locuieste la noi in bloc si care sunt foarte de treaba. Nu am nimic impotriva unor astfel de tigani.”

Pretul, calitatea si rezultatul educatiei

Argumentul la care ma intorc mereu in astfel de discutii este educatia. Nu pot sa neg sau sa justific ceea ce fac unii rromi in Romania sau in afara ei (cersitul in capitalele europene a crescut mult ura fata de rromi in ultimii ani). Insa daca oamenilor li se interzice accesul la educatie, la serviciile publice si la munca, atunci cel mai probabil ei vor alege sa traiasca in afara legii. Pot sa explic acest lucru, dar nu pot sa-l justific. Mai trebuie adaugat faptul ca rromii au trait ca sclavi in Romania timp de 500 de ani (pana in 1865), un aspect care este rar pus pe tapet. Si asa ajungi mereu la aceeasi intrebare: “si totusi, ce e de facut?” Moment in care cel mai adesea soferul de taxi propune solutia Antonescu, iar eu ii raspund ca “singura solutie este educatia”.

Un raport World Bank sustine ca de fapt costul platit pentru educatia rromilor ar fi mai mic decat veniturile pe care rromii le-ar aduce la PIB-ul unei tari. Acelasi raport mai spune si ca un rrom de nationalitate romana ar avea un venit mult mai mare, daca ar termina o forma secundara de educatie. Baza raportului este faptul ca etnia rroma reprezinta aproximativ 0% din populatia Romaniei si ca ei sunt viitorul fortei de munca din Romania. Sa nu investesti in educatia lor, inseamna sa sapi singur groapa in care va cadea economia romaneasca. Mie mi se pare ca rromii sunt pedepsiti pentru faptul ca nu vor sa se conformeze, dar adevaratele victime (cel putin din punct de vedere economic), sunt de fapt romanii.

Multi romani vor fi luati prin surprindere de asa ceva. In ciuda cinismul romanesc si a lipsei generale de incredere in guvern, exista totusi tendinta ciudata de a crede ca toate problemele vor fi rezolvate prin legislatie. Fara indoiala ca intr-un sistem monopartid o lege poate fi implementata imediat, dar intr-o democratie trebuie sa constientizezi populatia, sa dezvolti mecanisme de aplicare a legii si sa gasesti fondurile necesare pentru ca legea sa functioneze.

Exista o gramada de legi care sustin accesul gratuit al tuturor romanilor la educatie, sanatate si asistenta sociala. Si multi dintre romanii cu care am vorbit chiar isi inchipuie ca asta se si intampla. Asa ca cel mai des ei imi spun ca “problema este ca rromii nu vor sa-si dea copiii la scoala”. Dar daca vizitezi comunitatile rrome, scolile in care acesti copii invata, daca stai de vorba cu ONG-urile rrome, atunci vei intelege ca lucrurile nu stau de loc asa. Populatia rroma este impiedicata sistematic sa aiba acces la educatie de calitate.

Cuvantul “calitate” e important aici. Intr-adevar, fiecare familie rroma si-ar putea trimite copiii la scoala locala, dar multi aleg sa nu o faca din cauza calitatii proaste a scolii respective. Deci, oare rromii nu pun valoare pe educatie sau mai degraba scolile la care au acces sunt proaste? Majoritatea etniei rrome traieste la tara, unde scolile au resurse minime, mai ales cele din comunitatile rrome. Cele 48 de inspectorate scolare au tot felul de cerinte urgente la bugetul care este de altfel complet nepotrivit pentru sarcina de a educa populatia (si pe rromi cu atat mai putin). Ei se lupta sa plateasca salariile profesorilor (cele mai mici din UE) si facturile la caldura iarna. Aceste inspectorate trebuie sa prioritizeze si e usor de inteles de ce aleg sa sustina cele mai bune scoli din centrele oraselor. Daca vizitezi orice scoala din centrul unui oras in Romania, vei gasi cladiri proaspat varuite si terenuri de joaca pavate. Fa insa o vizita la orice scoala din comunitatile rrome si vei intalni cladiri darapanate si curti pline de noroi. Dar, din experienta mea, e greu sa gasesti un roman care sa recunoasca aceasta situatie.

Am stat de vorba cu multe familii rrome despre aceste probleme si e usor sa intelegi punctul lor de vedere. Cei cu care am vorbit mi-au spus ca si-ar dori sa isi trimita copiii la scoala, dar sunt prea multe probleme: mici bariere si valoarea generala a experientei. Problema cea mai imediata este cea a hainelor si cartilor. Ca sa-ti trimiti copilul la scoala in Romania, trebuie sa ii cumperi haine noi. O lege nescrisa spune ca fiecare copil trebuie sa mearga la scoala frumos imbracat. Apoi, mai trebuie sa cumperi carti si rechizite. Multe dintre familiile rrome nu au bani de asa ceva. Cealalta problema este valoarea generala a educatiei primite in scoala. Pentru a beneficia trebuie sa urmezi cel putin 8 ani de scoala si multe familii rrome au ca prioritate practicarea mestesugurilor pentru a obtine independenta financiara. Daca tatal cunoaste un mestesug din care poate trai, atunci e usor de inteles de ce vrea ca baiatul sau sa-i fie ucenic.

Ii cunoastem?

Unul dintre cele mai importante ONG-uri care sustine accesul la educatie al copiilor rromi este asociatia Ovidiu Rom, condusa de Leslie Hawke. Misiunea ei este ca fiecare copil roman sa mearga la gradinita pana in 2020. De mai bine de 10 ani, Hawke lucreza in Romania, pe probleme de educatie. La inceput a lucrat cu copii mai mari, dar apoi a ajuns la concluzia (evidenta de altfel), ca daca un copil nu merge la gradinita, atunci ii va fi foarte greu sa se integreze intr-o scoala; se va confrunta cu un handicap social si ii va fi greu sa contribuie la societate. Ea stie o gramada de povesti cu familii rrome carora li s-a interzis accesul la scoli de calitate – directori de scoli birocrati care au venit cu tot felul de scuze pentru a refuza copiii pe care nu-i plac.

Hawke a reusit sa atraga foarte multi bani din sectorul privat, de fapt cred ca ea e cel mai bun studiu de caz cu privire la succesul unei campanii de strangere de fonduri in Romania. In schimb, nu a reusit deloc sa ii impresioneze si pe cei din Ministerul de Educatie, care continua sa tina cu dintii de vechiul model elitist de educatie (dezvoltarea unei elite intelectuale de tip sovietic, ignorand astfel nevoile celor din patura de jos). Ovidiu Rom stie exact cat costa sa “investesti” in educatia unui copil de gradinita – pentru fiecare copil ei le cer sponsorilor 420 Euro pe an. Rapoartele lor de evaluare ar bucura orice birocrat: spre exemplu, acest raport sustine ca 79% din copiii din 19 sate au o prezenta perfecta la gradinita. De ce nu vrea Guvernul Romaniei sa invete din acest proiect pilot de bun simt, si cu costuri reduse? De ce nu investeste in proprii copii? Sau poate guvernantii au considerat ca e mai intelept sa platesti un milion de Euro pentru o statuie grotesca a lui Caragiale in fata teatrului national.

Stiu ca situatia este mai complexa decat am prezentat-o eu aici. Stiu ca educatie nu este singurul raspuns. Stiu ca poate rata de angajare este cheia problemei – daca parintii rromi au venituri asigurate, atunci sunt mai multe sanse ca ei sa-si trimita copiii la scoala. Insa ceea ce stiu este ca generalizarile nu ajuta – ele sunt fundatia prejudecatilor, care reprezinta bariera ce ii desparte pe rromi de accesul la slujbe, educatie si servicii publice. Generalizarile sunt un obstacol pe drumul de gasire a unei solutii. Din punct de vedere intelectual este dificil sa sustii generalizarile despre etnia rroma, acestea sunt usor de contrazis, lucru de altfel obositor. E ca si cum ai forma o linie defensiva intr-o batalie cu prea putine trupe.

Eu incerc sa am o opinie neutra despre rromi. Tot ce pot sa fac este sa ascult si sa invat. Teodor Tita, editorul http://www.contributors.ro, mi-a spus de curand ca “noi pur si simplu nu ii cunoastem pe rromi, nu ii intelegem”. Si e adevarat. Desi am anumite impresii despre ei, si am cunoscut destui, nu pot sa spun ca ii cunosc. Dar pastrez o atitudine deschisa, ma dezbar de opiniile rigide, ascult si respect punctele de vedere opuse si imi fac timp sa vizitez comunitatile rrome ori de cate ori se iveste ocazia. De altfel, faptul ca nu trebuie sa apar un punct de vedere fix, inseamna ca sunt deschis sa invat mai multe despre o anumita situatie. Poate ca pare dificil, dar nu este. E doar o combinatie de curiozitate (nu mi-am pierdut nici acum curiozitate pe care o aveam in copilarie fata de rromi) si incercarea de a ma tine departe de generalizari.

de Rupert Wolfe-Murray Contributors.ro

Traducere de Iulia Marusca

Citeste articolul aici

Minunile mici sunt cele mai bune

Sunt zile cand parca lumea e mai buna, si te apuci sa speri ca asta va dura mai mult de o zi. Zile ca astazi, cand e un soare bland care se arata discret si imbraca toate lucrurile in culori stralucitoare. Zile cand mergi pe strada zambind fara motiv, cand simti ca ai un suflet, si cand toti oamenii iti sunt prieteni.

In lunga mea plimbare cu Arni, m-am aventurat pe drumuri si carari necunoscute, nu m-am temut ca ma ratacesc, si nu m-am ratacit. Am mers la rau, am mers pe camp, si oamenii intalniti in cale m-au salutat, au vorbit cu mine, m-am simtit ca atunci cand mergi in sat si toata lumea se cunoaste, doar ca pe oamenii astia nu ii cunosc. Si totusi ei sunt atat de draguti. Si nu costa nimic sa fi asa, sa zambesti prietenos celorlalti, ca si un semn de complicitate intru frumusetea zilei.

Si in zile ca astea te gandesti ca lucrurile astea conteaza, nu facturile prea mari si salariile prea mici, astea palesc in importanta cand sunt puse alaturi de senzatiile date de natura si de micile gesturi care iti cresc speranta in omenire.

Si in timp ce scriu ma gandesc ca sunt prostuta si ca luni lumea nu va mai fi asa, dar pana atunci ma inchid in turnul meu de fildes si ma bucur de primavara asta care ma umple de bucurie!

Double standards

Ieri cineva a lansat public intrebarea daca relatiile interrasiale sunt mai bune sau mai rele decat cele intre oameni de aceeasi rasa. De ce, omu’ lu’ Dumnezeu, ai intreba asa ceva?
Daca pui intrebarea asta, inseamna ca crezi in inferioritatea/superioritatea unei rase fata de cealalta. Daca in mintea ta nici nu incape indoiala ca suntem cu totii egali, nu ai pune aceasta intrebare! Intrebarea asta te face rasist!
Si poblema e ca o persoana de culoare poate lansa asemenea intrebari in public fara a fi plesnit peste gura, dar daca o persoana alba ar face asta, probabil ar fi acuzata de rasism. Of of!

Zapada

Ninge, ninge, ninge, ninge o ninsoare bacoviana, care nu curata si nu face lumea mai pura si mai copilaroasa, ci aduce la suprafata nesimtirea si raul din oameni. Ii transforma in soferi prosti, ii face sa se inghesuie in supermarketuri si sa se imbulzeasca, ii face sa se planga mereu mereu ca avioanele nu circula, ii face sa vorbeasca de parca ar veni sfarsitul lumii, ca asa zapada nu a mai fost de o suta de ani, ca zapada asta costa tara atatea si atatea sute de milioane. Scolile se inchid, oamenii nu merg la serviciu, magazinele se deschid tarziu sau deloc, accidentele se tin lant, de parca zapada asta nu e venita din ceruri ci din adancul iadului.

Iar eu ma bucur de caldura din casa, si incerc sa creez o mica Romanie in casa, o Romanie de cand eram eu mica, cu brad, cu colinde, cu lumina si mult zambet. E bine tare in lumea mea…