Quo vadis, Domine? Incotro, Doamne?

Hai sa ignoram ce nu ne convine si sa ii tragem pe toti dupa noi!

Cam asta e mentalitatea alor mai mari din biserica crestin (asa zisa)-ortodoxa. Va rog sa nu ma urati, de fapt nu trebuie sa imi fac griji in aceasta privinta, ca doar fiind atat de fideli doctrinei crestine, nu va puteti uri aproapele. Eu nu urasc pe nimeni, dar sunt anumite lucruri, cam multe, care ma deranjeaza, ba chiar ma scarbesc.

Urmand teoria multi da’ prosti biserica a inventat atatea nenorociri si ineptii de-a lungul timpului, ca imi vine sa ma crucesc, mie care nu cred in semnul crucii (decat ca si motiv decorativ). Chiar si acum imi amintesc discutiile din liceu cu profesorul de religie, discutii in contradictoriu bineinteles, unde argumentele mele erau biblice iar ale lui bazate pe „sfanta traditie”. Ce e sfanta traditie si cum de a devenit ea mai importanta decat Cuvantul Domnului?

Tradiţia sfântă este învăţătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceştia celor de după ei până astăzi, prezentă în definiţiile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii.

Ok, inteleg ca pana la Scrierea sfintelor Evanghelii a trecut ceva timp si invatatura lui Hristos trebuia impartasita, dar cum vine asta cu sinoadele ecumenice si Sfintii Parinti? Pai imi spuneti mie ca scrierile unui mare preot au aceeasi valoare ca si ceea ce este inspirat de la Dumnezeu si scris de catre alesii sai sub inspiratie divina? Imi spuneti mie ca (,) cartile de slujba ale bisericii au aceeasi valoare? Pai daca e asa, tot ce este cuprins in aceste carti de ce nu a fost inspirat de catre Dumnezeu celor care au scris Noul Testament? Si daca raspunsul vostru este „pentru ca aceste scrieri transmit acelasi mesaj ca si Noul Testament”, atunci de ce au mai fost scrise? Si nu, aceste scrieri nu sunt conforme cu Sfanta Scriptura, si nu trebuie decat sa cititi ca sa observati, clar ca lumina zilei.

Ce m-a apucat pe mine sa scriu pe tema asta azi? Pentru ca am citit un articol pe Sacciv’s Weblog despre cum biserica ortodoxa a schimbat calendarul si a decis ca duminica sa fie prima zi a saptamanii. Deci un lucru asa de important poate fi schimbat asa de usor de catre biserica? Inseamna ca si alte lucruri sufera schimbari de-a lungul timpului, ceea ce vine ca si argument ce confirma faptul ca de la invatatura lui Isus Christos si pana la ce te invata popa la Biserica este cale lunga si serpuitoare.

Din Biblie reiese foarte clar ca Isus a inviat in prima zi a saptamanii si nu in ultima, asa cum o sarbatoreste biserica ortodoxa. El nu a inviat in ziua de odihna ci in ziua urmatoare.

Ma uimeste tare usurinta cu care se schimba calendarul crestin ortodox, dar si orbirea vruta si imbratisata cu toata fiinta de anumiti crestini care ignora pasaje biblice intregi, pentru..nici nu stiu pentru ce motiv. Bineinteles ca de-a lungul timpului multe s-au schimbat in „sfanta traditie” din motive politice, ca doar biserica a fost mereu aliata puterii politice, si religia a fost mereu un mijloc extrem de eficient de manipulare a maselor.

M-am lamurit cu „sfanta traditie”. Din cauza ei am fost obligata la varsta de 9 ani (cand inca nu aveam putere de judecata si de decizie asupra propriei persoane; precizez ca asta s-a intamplat intr-o excursie scolara) sa pup o cutie care cica adapostea moastele lu’ nu-stiu-cine, fapt care acum ma dezgusta! Din cauza ei am fost certata de anumite persoane relativ apropiate mie la un moment dat, pentru ca „am vorbit asa despre candela, ca ceara e sfanta de la Domnul Dumnezeu”! Nu stiam ca acum ne inchinam si cerei! Ce mai urmeaza? Quo vadis, Domine?

Luca 23:55
Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
Luca 23:56
s-au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.

Cateva vorbe despre Craciun

Ascult colinzi de Craciun. Ieri am facut niste podoabe in forma de stea. Abia astept sa impodobesc bradul.

Toate astea desi stiu ca sarbatoarea Craciunului este nejustificat plasata in data de 25 decembrie. Ei hai sa ma fac mai clara. De fapt exista o foarte logica justificare pentru aceasta data…

Eu nu cred ca Isus s-a nascut pe data de 25 Decembrie. In primul rand pentru ca Sfanta Scriptura nu mentioneaza lucrul asta, si in al doilea rand pentru ca in Decembrie in Israel este frig, iar in regiunile muntoase ninge. Pai si pastorii cu oile pe camp in plina iarna… nu prea cred..

Si in plus daca arunci o mica privire la religia romanilor vei observa ca pe data de 25 decembrie romanii il sarbatoreau pe Sol Invictus, adica soarele neinfrant. Aceasta era o sarbatoare foarte populara, si era o sarbatoare a luminii, foarte asemanatoare cu ghici ce? ..Craciunul!

Oare sa fie o coincidenta? Nu as crede, deoarece imparatul Constantin, care a „crestinizat” imperiul prin edictul de la Milano din 313 p. Chr., trebuia sa impace si capra si varza, nu putea sa le ia oamenilor sarbatorile si sa le impuna de pe o zi pe alta noi sarbatori si o noua credinta. Asa ca, pentru a pastra poporul fericit, a facut o fuziune intre sarbatorile romane pagane si momentele importante ale crestinitatii.

Calendarul filocalian din 354 p. Chr. contine prima atestare a Craciunului, numit Natalis Invicti, ceea ce demonstreaza fuziunea dintre cele doua sarbatori, ce se reflecta si asupra numelui sarbatorii.

Eu asta cred, si altii cred la fel. Nu inseamna neaparat ca e adevarat.

Dar de ce totusi sarbatoresc Craciunul? Nu e oarecum imoral pentru mine, care ma consider o crestina?

Pai nu stiu… pentru mine Craciunul nu inseamna multe cumparaturi, betii si matze sparte de prea multa mancare. Pentru mine inseamna intr-adevar o sarbatoare a nasterii Salvatorului nostru Isus Christos. Ascult colinzi pentru ca ma linistesc si povestesc despre Nastere. Impodobesc bradul pentru ca ma face sa ma simt copil din nou si imi aminteste de Ajunul Craciunului petrecut acasa cu familia, cand mamica facea bunatati, in casa mirosea a sarmale si prajituri, asterneam o masa festiva, iar seara mergeam la colindat cu prietenele mele, dupa aproape o luna de repetitii.

Oare gresesc mult?..

Uite cum am ajuns

Ce s-a intamplat cu nevoia oamenilor de a crede in ceva? Am intalnit atatia oameni care nu cred in nimic. Nici in Dumnezeu, nici in vreun zeu, nici in reincarnare, nici in fantome, nici in spirite, nici in spiritul naturii. Oameni care au ales sa nu aiba aceasta dimensiune spirituala deloc. Unii dintre ei nu mai cred nici in ei insisi. Si nici in ziua de maine. Si atunci se lasa dusi de un val haotic, fara o directie precisa, fara un scop anume, si fara a mai intelege de ce suntem aici, pe planeta asta.

Eu mereu am crezut ca dorinta omului de a crede in ceva este innascuta.  Oamenii, ori de unde ar fi ei in lumea asta mare, separati de oceane si de barierele de limba, au cautat mereu ceva in care sa creada. Aratati-mi un trib sau un popor care sa nu creada in nimic sau care sa nu se teama de vreo forta supranaturala.

Si totusi in zilele noastre, cumva, multi oameni s-au dezumanizat, si pentru ei nu mai conteaza decat sa le fie bine acum, aici. Iar uneori nici macar nu e vorba de un bine real, ci de o iluzie, data de frivolitati precum bunurile materiale, distractia, sau chiar drogurile. Nu se mai tem de nimic. Ei nu se tem de lege. Nici de o pedeapsa divina. Sau de a nu avea sansa unei vieti pline de sens.