La steaua…

Ce simtim cand privim stelele?

Placere, teama, smerenie, uimire, interes, curiozitate? Sau toate la un loc.. Oare de ce ne uitam la stele? Sa fie pentru ca sunt frumoase? Sau pentru ca undeva in adancul fiintei noastre stim ca suntem parte din ele, ca am fost creati din acelasi material, si ca poate in corpul nostru exista atomi din steaua pe care o privim chiar acum?

Caci suntem cu totii creati dintr-o imensa masa de materie.. Suntem „praf de stele”..

Cand privim stelele, noi facem o calatorie inapoi in timp. Viteza luminii este de 300000 de km pe secunda, iar stelele pe care le privim se afla la distante de mii, sute de mii, milioane sau chiar zece de milioane de ani-lumina. Acestea sunt distante pe care mintea umana cu greu le poate concepe sau intelege. Daca luminii reflectate sau emise de aceste stele ii trebuie sute de mii de ani sa ajunga pana la pamant, inseamna ca noi privim stelele de acum sute de mii de ani. Poate ele nici nu mai exista, sau poate ca si-au modificat pozitia intre timp. Nu putem cunoaste cu adevarat universul..e prea indepartat.. si nu privim aceleasi stele ca si stramosii nostrii..

LA STEAUA

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

Anunțuri

Despre Univers asa cum este si cum ar putea fi

Acum doua seri ma uitam la Family Guy, episodul in care Stewie si Brian viziteaza diverse posibile universuri. Foarte amuzant! De exemplu universul in care toata lumea trebuie sa faca treaba mare acum, sau universul in care exista doar un om, care iti face mereu complimente, sau universul in care cainii sunt stapanii oamenilor. Nu stiu care a fost intentia acestui episod, sau daca a avut alta intentie pe langa acea de a amuza publicul, dar cu siguranta m-a pus pe ganduri.

Lumea asta in care traim, noi o luam asa cum e si nu mai apreciem nimic. De parca e normal sa fie asa si nu ar putea fi altfel. Dar totusi daca 1+1 nu ar fi 2? Daca in timpul adunarii ceva s-ar intampla si ar mai aparea inca 1, astfel incat 1+1 sa fie egal cu 3? Sau daca ar aparea un numar aleatoriu in plus de fiecare daca, care sa nu fie sub controlul nostru? Stiu ce o sa spuneti, pai de unde sa apara, ca doar nimic nu apare din senin. Dar daca in acel univers ar fi normal ca lucrurile sa apara din senin? Daca materia s-ar naste din nimic? Si iar imi veti spune imposibil. Da, imposibil in lumea noastra, pe care am invatat-o inca de cand ne-am nascut si pe care creierul nostru nu o poate percepe decat asa cum o percep simturile noastre.

Imaginati-va cum ar fi lumea fara regulile matematicii. Oare ar fi diforma? Cu toate formele si cantitatile si dimensiunile in continua schimbare haotica? Creierul meu nici nu poate sa conceapa asa ceva! Cum sa fie masa la care scriu de o forma si de dimensiuni ce se schimba mereu? Dar oare ar putea sa existe obiecte in primul rand? Atomii functioneaza intr-un mod foarte ordonat, dupa niste reguli foarte precise. Cum s-ar putea ca ceva sa existe fara aceste reguli? Ne-am intoarce probabil la acea supa primordiala din care cica se trag toti si toate. Pai si toate regulile astea au aparut din intamplare? Dintr-o descarcare electrica asupra unei supe organice intr-o atmosfera lipsita de oxigen?? Ia mai ganditi-va, ca eu refuz sa cred asa ceva.