Prefer sa nu ma nasc

Prefer sa nu ma nasc
Povestea unui eretic

PERSONAJELE:
ELOHIM
SUFLETUL
OMUL
UN PAZNIC
*
În fund, spre dreapta, şade pe un scaun Sufletul. Tot în fund, spre centru, şade pe un tron sărac, îmbracat în alb, Elohim. În spatele lui, o lumină slabă, care îi scoate în evidenţă profilul.O lumină slabă cade de sus pe Suflet. În stânga, în prim plan,şade Omul, neluminat.

Elohim (voce rezonantă, cu ecou): Să vină Lumina!

În acest moment, planurile de captare a atenţiei se schimbă. Luminile din spate devin şi mai slabe; o lumină mai puternică cade asupra Omului.

Omul: Am pornit la luptă cu dreptul. Cu dreptul de a ucide păsările. Ma întreb la ce îmi foloseste…Am auzit că e semn bun. Dar nimeni nu a auzit cât de bun e semnul…Noi, oamenii, ne deosebim doar la chip şi la vârstă. Acestea sunt plăsmuiri ale minţii. Şi ca dovadă că limitele noastre sunt mai jos decât chiar noi înşine, există oameni cu chipuri asemănătoare sau de aceeaşi vârstă. Suntem propria noastră creaţie…Mie…îmi place să spun poveşti. (Razand trist)Nu ştiu de unde ştiu asta, pentru că nimeni, niciodată nu m-a ascultat. Nu ştiu de unde ştiu că există şi alţii…Cineva, odată, ne-a declarat război, obligându-ne să ne naştem…

Îşi scoate sabia din teacă, studiind atent, cu mişcări lente, taişul. Înainte de a-şi spune următoarea replică, se taie la degete. Planurile de captare a atenţiei se schimbă din nou. Din nou lumină în spate, în faţă întuneric.

Sufletul (cu o oarecare mândrie în glas): De la distanţă pot spune că e chiar frumos..trupul însă pare viciat.. Eee, de data asta ai dat greş. Şi nu încerca să pui imperfecţiunea în socoteala lui Lucifer…Ştim amândoi că vrei să-ţi negi limitele, să-ţi renegi natura… Puţină sinceritate nu ar strica… Cel puţin faţă de mine… (Ironic): Adonai, m-ai creat şi nu ştiai că o să devin mai înţelept decât tine…
Elohim (înfuriat): Eu sunt El Olam! Iar tu ai fost creat ca o urmare a fiinţei mele! Să nu crezi că eşti nemuritor..E doar o iluzie.. O să iţi dau un trup şi o să vezi că veştmântul te îngreunează mai mult decât iţi dă formă…
Sufletul (supus, dar încrezător): Adonai, sunt sclavul greşelii pe care ai născut-o Tu! Eu doar plătesc. Sunt jertfa erorii tale!…
Elohim (calm): Taci…

Din nou schimbare de planuri.

Omul (cu mâna rănita ridicată): Iar noi luptăm pentru plăcerea luptei…E şi asta plăsmuire…Şi pentru a justifica prezenţa sabiei din mâna…dreaptă?… (Parcă revenindu-şi dintr-un vis): Unii numesc Viaţă arma asta frumoasă, grea, care rugineşte repede…Mă întreb cine a inventat cuvântul ăsta?..”viaţă”…ciudată rezonanţă…de metal şi de gheaţă…(dandu-si seama ca a facut o rima) am devenit şi poet!.. Da, aşa devin oamenii poeţi- gândind în limba minţii. Iar ceilalţi, care au încetat să gândească chiar înainte să existe, îi numesc genii… Nici asta nu ştiu de unde o ştiu…Când sunt nedumeriţi, oamenii pun totul în seama instinctelor…Pentru că sunt om, aş spune că ştiu toate astea din instinct… O, Doamne, cum îmi omor eu singurătatea…

Schimbare de planuri.

Sufletul: Vezi, nu ştie nici măcar pe ce lume traieşte. Mă mir de unde ştie că e om şi cum de nu se întreabă de unde o ştie…(râde ironic).
Elohim (mereu sobru): Taci…Sunteţi la fel.Crezi că la el trupul este cel care gândeşte? Nu, sufletul e cel care se zbate. Nu înţelegi?… E prizonier în trupul supus putrezirii şi viermilor…Asta doare cel mai adânc…
Sufletul: Ei, dar de ce să ne mai lungim cu vorbe…La urma urmei, el a ales să se nască din ţărână, el să-şi ducă existenţa . (Pe un ton jucăus): Parcă ar merge un joc de zaruri…Şi nu mai fi aşa de serios… De parcă Tu ai fi stăpânul Universului…(Elohim se încruntă şi îl priveşte arzător)Era doar o vorbă…Nu te tulbura aşa de repede…În ritmul ăsta îmbătrâneşti înainte să împlineşti o veşnicie…(râde prosteşte, dar se opreşte când observă privirea neschimbată a lui Elohim).Deci?…

**
În prim plan, lângă o masă, Elohim şi Sufletul joacă zaruri.

Sufletul (absorbit de joc): …cinci….După fiecare aruncare de zaruri, Sufletul îngână cu jumătate de voce câte un număr. Elohim tace.
Sufletul:…trei….doi…(satisfăcut):..şase…
Elohim (învingător):…şapte…
Sufletul (revoltat):Imposibil! Zarul tau e vrăjit..
Elohim (înţelept): Nu uita că amandoi jucăm cu acelaşi zar…Diferenţa e că Eu sunt stăpânul numerelor. Altă dată gândeşte-te mai bine pe cine vrei sa învingi…
Sufletul: Ei, ai şi tu o slăbiciune şi în slujba ei îţi pui toate puterile…Spune-mi, câte suflete ai fi putut creea cu puterea cu care ai schimbat un punct pe zar?
Elohim: Nu cred că asta are importanţă acum…Se vor întâmpla alte lucruri mărunte, dar însemnate…Nu uita că tu ai ales să joci zaruri…Nici nu ai fost curios sa afli care e miza. Poate nu te-ai gândit nici o clipă că ai să regreţi..
Sufletul: Doar nu crezi că mă supar pentru că am pierdut un simplu joc…
Elohim: Mă tem să nu pierzi jocul cel complicat…
Sufletul: Ai să mă înveţi un joc nou? Sunt nerăbdător…
Elohim:E jocul cu necunoscutul…Să nu îţi fie frică…trebuie să rămâi rece. Ai să o întâlneşti în sfârşit pe Doamna…
Sufletul:Aştept…

***
Omul, singur, lângă un copac. Lânga el, pe pământ, o rochie albă.

Omul (după ce se plimbă un timp, observând tot ceea ce îl înconjoară, ia rochia în mâini, fericit): Aici a fost o ff…(pune rochia la ureche, ca şi cum ar asculta o scoică)…femeie. Îi simt încă mirosul de lut şi de ceară…Ce era ea? Doamne, unde a plecat? Cât am iubit-o! Acum sunt singur…De unde ştiu eu că sunt singur?…

Apare în scenă Sufletul, obosit.Omul este surprins.Se privesc o vreme în tăcere. Faţă în faţă, la o anumită distanţă, fac aceleaşi gesturi, ca şi cum unul ar fi oglinda celuilalt. După ce termină jocul acesta, spate în spate.

Omul (cu el insusi): Pesemne am înnebunit…Cui voi da socoteală pentru pierderea minţii?…Evident, cui mi-a şi dat-o…cine?…Cineva!! Unde eşti? Priveşte-mă cum am înnebunit! Râzi! Bate-ţi joc de mine! Nenorocitule! …Ba nenorocit sunt eu…
Sufletul (disperat): Mă oboseşte trupul ăsta de fier şi de carne…Adonai, de ce m-ai părăsit? Ai uitat de mine? Şi de ce nu mi-ai spus care e soarta jocului de zaruri? În felul ăsta m-ai pedepsit pentru că am pierdut un joc?…Un singur joc…

Se întorc brusc. Fiecare din ei îsi dă seama că celălalt e real.Omul vrea să îl atingă.

Sufletul: Nu mă atinge! Nu vezi că mă doare? Asta se cheama rană…cred…Se cheamă rană, Adonai? Răspunde-mi, Elohim!…sunt blestemat…
Omul: Ştii tu ce e durerea?! Nici eu, că sunt om, eu care o simt cu fiecare pas şi cu oricare respirare…nici eu nu ştiu ce e durerea…Şi vii tu?..nenorocit şi blestemat să-mi spui că nu am voie să te ating?! Oare nu iţi sunt eu stăpân? Şi nu eşti tu străin în casa mea?!
Sufletul: Eu ştiu cine eşti, dar tu nu mă cunoşti..Eu am fost mai înainte de tine..Te-ai născut din mine…
Omul: Minţi! Minţi, blestematule! Eu sunt născut din unul căruia îi zic „Doamne”. Nu îmi răspunde niciodată, dar ştiu că e acolo, căci îi simt răsuflarea tăioasă…El e mare şi poate să facă orice. Se spune că e bun…că e iubire…
Sufletul (dintr-o dată relaxat,revine la atitudinea lui din primele scene pentru câteva momente): Da, îl cunosc. Jucăm deseori zaruri…
Omul: Ce vorbe sunt şi astea? Cum îndrăzneşti, mizerabilule..
Sufletul (întrerupându-l): Credeam că îl cunosc. Dar m-a trădat..pentru un nenorocit de joc de zaruri…Iţi pot dezvălui şi ţie câteva din secretele lui…
Omul (nu vrea să creadă, dar curiozitatea îl învinge): Dacă insişti…
Sufletul : Are cheia timpului, cheia vieţii şi cheia fericirii.Totul e să înţelegi limbajul minţii..
Omul (fericit că ştie şi el ceva): Da, îl cunosc! Am făcut şi eu odată o poezie….ce e drept, avea doar trei versuri…Dar era poezie!
Sufletul : Eşti naiv…Te crezi puternic, dar eşti doar un vierme…Uşor de strivit, uşor de minţit… Dar eu nu o să te mint. Uite, ca să mă crezi, pune-mi orice întrebare vrei, şi îţi voi răspunde..
Omul (caută, emoţionat, în minte, ceva): Spune-mi …ce e timpul… am auzit vorbindu-se de aşa ceva pe aici şi …
Sufletul (atotputernic): Timpul e ca o unghie…Omul, cu mişcări încete, îşi studiază, naiv, unghiile.
Sufletul : O parte e încă lipită de carne…o parte a fost căndva una cu osul… o parte va merge prea departe şi va fi tăiată…
Omul: Aaa, aşa e timpul…mă gândeam eu…când creşte ziua, e ca şi cum ar creşte unghia- (gest de retezare) trebuie tăiată… (convins că are dreptate):Doar că noi nu o tăiem, ci o închidem în ceasornic…
Sufletul: Mi-e greu să-ţi spun ca eşti prostut, pentru că nu mai eşti un copil…Dar tu eşti de-a dreptul idiot!…dar de! Ai dreptul..nu în zadar ţi se spune “om”…În sfârşit…ce vrei să mai afli? (vede că omul ezită) Hai, nu iţi fie teamă… situaţiile de acest gen sunt destul de rare.. Nu ştiu dacă o să mai ai vreodată ocazia să vorbeşti cu un…Stai!… cine crezi că sunt eu?
Omul: Dacă e cu putinţă…aş spune că eşti Dumnezeu sau că eşti doar un om.
Sufletul: Află că nu sunt Dumnezeu…
Omul (dezamăgit): Ştiam că nu se pot întâmpla minuni…Dumnezeu nu se plimbă printre oameni…
Sufletul: Dar nu sunt om…
Omul(ironic): Mai rămâne să îmi spui că nici eu nu sunt, ci doar mi se pare că sunt…
Sufletul (vădit interesat în a-l convinge): Crede-mă, nu sunt om… Sunt un spirit…captiv în trupul ăsta mucegăit…
Omul (simplu): Mucegăit…Tot tu te plângi? Eşti chiar frumos…(aparte)Oamenii ăştia…niciodată mulţumiţi cu ce le-a dat Dumnezeu…
Sufletul (necontrolat): Tu nu înţelegi că eu nu sunt om?
Omul: Deci eşti convins că eşti (schimbă tonul) “un suflet captiv în trupul ăsta mucegăit”? Află că au mai fost din ăştia ca tine. Lumea îi numea genii, savanţi, filosofi…Mă rog…Unii erau atât de mult cu capul în nori, încât au îndrăznit să spună că noi nici nu existăm, ci doar ni se pare că existăm…(râde, dar devine dintr-o dată serios) Cu ce eşti tu diferit de mine?

Sufletul tace.

****
Sufletul zace cu hainele sfâşiate. Doarme. În spatele lui, spre dreapta, Elohim aruncă spre el cu hârtie mototolită. După mai multe ratări, reuşeşte să îl lovească. Sufletul se trezeşte speriat.
Sufletul (rapid): Nu îmi lăsa carnea pe mine! Dezbracă-mă de mine!

Observă că visul s-a terminat şi se trezeşte complet.

Sufletul (eliberat): Cumplit…dacă e să visez aşa ceva, mai bine ştiu că nu mai dorm niciodată…(se întoarce spre Elohim): Adonai, ştii că nu eşti tu stăpân peste vise? …Tocmai am avut un coşmar teribil…Se făcea că eram om. Şi m-am întâlnit cu Omul…care săracul e chiar mai prost decât credeam…

Elohim nu are nici o reacţie.

Sufletul: Cum, nu spui nimic? Nu te miră să ştii că mai este unul care poate stăpâni visele? (enervat de tăcerea lui Elohim) Spune ceva! De ce taci?… Poate nu trebuia sa iţi spun?…
Elohim: Nu e nimeni în afară de mine care să stăpânească visul. Te pripeşti… Ar trebui să te las să iţi dai singur seama, dar mai bine ţi-o spun acum.
Sufletul (işi pierde răbdarea): Îmi spui sau nu îmi spui?
Elohim: Nu cer prea mult de la tine, decât răbdare.Nu a fost un vis.
Sufletul: Ce vrei să spui?
Elohim :Că nu a fost un vis. De fapt, aceea este realitatea ta de azi înainte. Locul acesta şi viaţa aceasta îţi vor fi vis. Şi după cum te văd, nici nu vei vorbi cu mine… Vei fi unul din aceia care nu scapă nici o ocazie să mă ponegrească sau să spună celorlaţi că Eu nu exist. (după un moment de tacere) Ca pentru orice condamnare la moarte, ai dreptul la o ultimă dorinţă.
Sufletul: Vrei să mă umileşti prin toate mijloacele posibile, nu-i aşa? Acum taci, bineînţeles..Ce rost mai are să spui ceva?…Ştii ce cred eu?..Ştii ce cred?… Cred că eşti doar un om. Unul care se crede mai mare decât ceilalţi pentru că a descoperit secretul creaţiei. Eşti un sadic care savurează fiecare moment de suferinţă. Creezi ca să ai pe cine sacrifica, pentru ca să-ţi satisfaci tu poftele barbare…Lume, ascultă-mă! Proştilor, luaţi aminte la ce vă voi spune! Ignoranţilor, nu uitaţi vorbele mele!…Ce iubire?…Ce adevăr?…Ce lumină?… Minciuni, oamenilor, minciuni! Ăsta e unul care s-a făcut singur stăpân! Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare!
Elohim (furios): Nu mai ţipa ca un nebun! Nu te aude nimeni! (aparte)De ce de fiecare dată trebuie să existe câte un “Satan”?

*****
Omul: Te-ai convins? Acum stii ca nu erau amintiri, ci doar roade ale imaginatiei… Hai sa bem ceva, ca toti oamenii…
Sufletul: Stai putin! Inainte sa mergem, vreau sa iti multumesc ca nu m-ai lasat deoparte si ca m-ai invatat ca El exista..si ca El e adevar, lumina si iubire.
Omul: Asa ii sta in fire omului: sa ajute… Hai, sa mergem!
Sufletul: Hai…

Apare in scena un paznic.

Paznicul: Voi nu vedeti ca jucati cu sala goala?… Nu se uita nimeni la voi. Haideti, ca trebuie sa inchid aici. Si in plus, in culise va asteapta o noua piesa… Cortina

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Prefer sa nu ma nasc&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s