Scrisuri

Aşteptare

de ce sari iar coarda
în mine?
ştii că m-am născut
din fărâme de nerăbdare
şi mă războiesc cu clipele
la fel cum mă lupt cu noaptea.
de ce refuzi bezna din mine
şi fluturii mei
tânjind să te atingă?

şi iar ne rătăcim printre săruturi
uitând de amănunte
precum dragostea

 

Quo vadis?

Unde ţi-e locul, făptură de humă?
Cât vrei să suferi aici, pe pământ?
Razboiu-i pornit de mai bine de-o lună
Şi nu e păgân, şi nici măcar sfânt
Iar tu între noi eşti doar o străină
Căci lupta se dă între noi şi Pământ.

Făptură de humă, de ce lupţi în van?
Nu ştii oare tu că lupta-i a noastră?
Războiul e-aici de o mie de ani
De-o mie de ani pe planeta albastră
Scăldate sunt toate în sânge uman
Noi suntem ai noştri, planeta-i a noastră!

Făptură de humă, ce vrei de la noi?
Aur, lumină, iubire, sau… pace?
Să ardem din noi tot ce-nseamnă război?…
Dar lupta-i pornită, iar nouă ne place
Durerea şi viaţa târâtă-n noroi
Căci răul în noi negru zace.

Făptură de humă, pleacă înapoi!
Şi ia cu tine şi sfânta-ţi lumina!
Bolnavi suntem de timp şi de noi
Şi viaţa e singura noastră vină
Nu vrem, nu putem să uităm de război
Căci pacea de noi e străină.

 

Orient

…după o noapte de decembrie, e din nou moarte sub măslini…

Sub flori de iasmină, prin umbra de aur
Păşeşte Amin ca făptură de vis
Păşeşte uşor peste frunze de laur
Priveşte cu ochii lui negri de maur
Spre râul din basme desprins

păşeşte Amin ca rupt dintr-un vis.

În spate-i pustiul cu vrăjile-ascunse
Cu păsări viclene ce zboară vârtej
Cu prafuri, cu taine în veci nepătrunse
Pustiul ce parcă şi astăzi răpuse
Vreo câteva vieţi de viteji

căci păsări viclene plutesc iar vârtej

Aude chemarea- mirajul de foc…
Dar stă ţintuit ca un alb stâlp de sare
Şi ore în şir nu se mişcă deloc
Şi e ca o piatră nascută-n cel loc
Căci simte-o ispită-n chemare

rămâne Amin ca un alb stâlp de sare

În minte îi vine bătrânul blestem:
Tânjească timp lung după al lui drag palat
Şi moară departe şi nemângâiat
Departe de aur şi de harem
Cu gura uscată, de lume uitat

Tânjeşte Amin după al lui drag palat

Pustiul trimite chemări şi parfum
Să-l prindă pe prinţ între mreje de jar
Pustiul nu are nici poartă, nici drum
şi şade pe şapte pârâuri de scrum
Iar prinţul scrâşneşte-n zadar

Căci prins este el între mreje de jar

Porneşte grăbit înspre-ntinsul cuptor
Visează să-şi afle iubita
În inimă n-are nici casă, nici dor
Căci dunele, vântul i soarele vor
Să-i afle-mplinită ursita.

Iar el işi visează întruna iubita.

Dar paşii-duşmanii îl duc prea departe
Pierdut este el pe vecie
Deşert are-n faţă şi spre miazănoapte
Ochii îl dor, în urechi frânte şoapte
Iar ea e doar vis în mintea-i pustie

Pierdut este prinţul de-acum pe vecie.

Visa o femeie nespus de frumoasă
În văluri, caşmir şi parfum alintată
Visa să îi fie fidelă mireasă,
Mamă, iubită, stăpână de casă.
Un trup de-abanos şi o gură muşcată

În văluri şi-n piei de cămilă alintată.

Dar totu-i iluzie-n deşertul de aur
Răpus este prinţul de-al lui propriu vis
S-a stins mireasma de mir şi de laur
Închişi îi sunt ochii cei negri de maur
Căci viaţa grăbită de trup s-a desprins

Şi nu i-a rămas nici miraj şi nici vis.

Iubire-kitsch

să lăsăm celulele să strige!
să lăsăm unghiile să crească
în carnea celuilalt!
poate aşa reuşim şi noi
să fim unul
în imensa banalitate
pe care o respirăm ca orbii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s